Coliberator este un eveniment organizat de Fundația Ceata despre tehnologia cu licență liberă. Am crezut că acest eveniment nu se mai ține anul acesta pentru că până acum, evenimentul se ținea în luna Iunie.

Surpriza a fost când am primit pe e-mail mesajul următor:

Al 5-lea an coliberator!

Foarte curând vom avea ocazia să ne reîntâlnim în cadrul conferinței anuale Coliberator.

Cu fiecare an, conferința a evoluat odată cu organizatorii, cu participanții și cu susținătorii entuziaști ai tehnologiilor și ai artelor libere. Anul acesta ne bucurăm de extinderea internațională pe scară largă, dată de evoluția proiectului Technoethical.

Invitații și participanții sunt deci din zone diverse geografic, nu doar din România, și nu numai din Europa, ci și din SUA, ba chiar și din Australia!

Invitatul principal, pe care suntem onorați să-l primim din nou în România este Richard Stallman.
Gata, asta e tot. Nu cred că mai e nevoie să scriem altceva.

Așteptăm înscrierile voastre la adresa coliberator@ceata.org.
Conferința se va desfășura la Biblioteca Centrală a Universității Politehnice din București, pe 7 și 8 octombrie 2017.

Dacă asta nu v-a convins încă, vă rugăm să citiți mai departe…

În cadrul conferinței va fi prezentat proiectul Technothical, și veți afla, dacă nu e de la sine înțeles, de ce e important să existe companii care, în primă fază, să vândă aparatură compatibilă cu programe libere, ca apoi în mod ideal să ajungă să producă aparatură complet liberă.

Pe lângă asta, membrii echipei Technoethical, precum și colaboratorii, prietenii și alte persoane implicate în proiect, direct sau indirect, clienți, dezvoltatori ai proiectelor adiacente sau susținători, își vor prezenta impresiile referitor la experiențele lor în lumea tehnologiilor și a programelor libere.

Și astea sunt doar noutățile! Restul rămâne la fel – se vor găsi:

– exemple de dispozitive și programe libere, folosite în lumea reală

– soluții pentru păstrarea și respectarea intimității și vieții private în internet

– prezentări despre cele mai interesante și utile proiecte și afaceri etice în legătură cu dispozitive și programe libere

– în pauze, discuții libere despre cele mai interesante și actuale subiecte din lumea liberă d.p.d.v. tehnologic

– atmosferă plăcută și plină de entuziasm, discuții vii (dar bazate pe argumente logice), oportunități de implicare în comunitate și de colaborare în cadrul diverselor proiecte

– ieșire la bere (inclusiv fără alcool), sâmbătă seara

– persoane agreabile (ne bazăm pe participanți pentru păstrarea rezultatului statistic, ***fiecare răspunde pentru propriile acțiuni 🙂 )

– aparatură interesantă, compatibilă cu programe libere

– ateliere de lucru și discuții tematice (programare, electronică, cultură urbană, testare și popularizare de programe și jocuri libere)

– accesorii, autocolante și tricouri beton

Alte lucruri noi:

– mediu ingineresc (Politehnică)

– aer tomnatic (7-8 octombrie)

– evenimente adiacente din Europa, la care putem participa împreună (!)
European Coreboot conference, Germania, 26-29 oct. – https://ecc2017.coreboot.org/
OpenFest, Bulgaria, 4-5 nov. – http://www.openfest.org/2017/en/
Chaos Communication Congress, Germania, 27-30 dec. – https://tickets.events.ccc.de/34c3/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *