Ai observat că în multe articole în care scriu despre cum se fac anumite lucruri, le fac din terminal, motivul este pentru că se face totul mai rapid de acolo. Mai repede merge să dai două, trei clic-uri și ai terminat treaba, mă refer la faptul că operația care trebuie să o facă aplicația cutare se mișcă mult mai repede din terminal.

Așa că și în următorul articol este vorba despre terminal și linia de comandă. Și acum să trecem la problema din titlu.

Dacă folosești un SSD în laptop sau desktop va trebui să faci o verificare regulată a memoriei de stocare pentru că aceste au o viață mult mai scurtă decât HDD-urile.

Aplicația de care ai nevoie se numește smartctl. Din păcate instrumentele S.M.A.R.T. nu sunt întotdeauna la zi cu fiecare unitate SSD și din acest motiv nu poți fi sigur de câte ori chip-urile SSD au fost scrise. Dar se poate obține o estimare bună în ceea ce privește uzura unităților.

Instalare

De obicei pachetul necesar se găsește în fiecare distribuție, dar eu mă folosesc de Ubuntu în acest tutorial.

Aplicația smartctl face parte din pachetul smartmontools și poate fi instalată cu ajutorul comenzii:

$ sudo apt install smartmontools

Folosire

Pentru a folosi aplicația smartctl trebuie să cunoști informațiile necesare despre unitatea de stocare. Acest lucru îl poți face utilizând comanda:

$ sudo smartctl -i /dev/sdX

Unde sdX este numele unității care urmează să fie testată. În mod normal sdX trebuie să arate astfel: sda sau sdb în funcție de câte SSD-uri ai.

Unitatea de stocare pe care o am eu este în baza de date smartctl, deci informațiile ar trebui să fie actualizate.

Acum este bine să faci un test scurt pentru a primi cele mai exacte informații, de fapt este important să faci acest test.

$ sudo smartctl -t short -a /dev/sdX

Acum este nevoie și de un test mai lung și recomandat este ca aceste teste să fie făcute lunar.

$ sudo smartctl -t long -a /dev/sdX

Unul dintre primele lucruri pe care ar trebui să le vezi este rezultatul testului S.M.A.R.T. de auto-evaluare a sănătății. Acest lucru ar trebui să spună PASSED. Dacă nu, vei ști imediat că ceva este în neregulă cu SSD-ul.

Testul scurt va examina următoarele:

  • Proprietăți electronice: Controlerul testează proprietățile sale electronice, care diferă pentru fiecare producător.
  • Proprietăți mecanice: Servomecanismele și mecanismele de poziționare sunt testate (de asemenea specifice fiecărui producător).
  • Citire și verificare: O anumită zonă a discului va fi citită pentru a verifica anumite date (dimensiunea și poziția regiunii citite este unică pentru fiecare producător).

Testul lung verifică tot cea ce face testul scurt plus următoarele:

  • Nici o restricție de timp în segmentul citire/verificare.
  • Întreaga unitate este verificată.

Testul scurt durează aproximativ două minute, în timp ce testul lung durează între 20-60 de minute (în funcție de ce calculator). Pentru a vizualiza rezultatele testului, rulează comanda „sudo smartctl -a /dev/sdX” (unde sdX este numele unității testate).

În afara jurnalului există două valori de producție care trebuie examinate:

  • Power_On_Hours – câte ore a fost pornită unitatea. Fiecare model are un termen de funcționare recomandat. Cu cât modelul este mai vechi cu atât sunt șanse mari să aibă probleme.
  • Wear_Leveling_Count – susține rezistența rămasă a unități în procente (începând de la 100). Cu cât procentele sunt mai mici, cu atât este mai rău.

 

Este de reținut că smartctl va oferi rapoarte diferite pentru fiecare producător de SSD-uri. Unele modele mai vechi nu au suport pentru ID 177 (Wear_Leveling_Count) astfel încât smartctl nu va putea oferi informațiile necesare. De aceea este important să rulezi cele două teste „scurt” și „lung”, după care să le compari.

 

Există două avertismente cu smartctl. În primul rând, este ușor să interpretați greșit datele raportate. Din această cauză, este important să cunoașteți marca și modelul unității pe care o testezi. Odată ce ai aceste informații, poți cerceta orice anomalie cu datele raportate. În al doilea rând, este esențial să se utilizeze instrumentele de testare. Poți executa o comandă precum „smartctl -A /dev/sdX”, dar nu vei beneficia de rezultatele testări. Asigură-te că efectuezi în mod regulat testele scurte și lungi, pentru a obține cele mai recente informații despre unitatea SSD.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *