Toate sistemele de operare au nevoie de o protecție când sunt conectate la internet. Și în rândurile de mai jos vă explic cum se instalează și configurează firewall-ul UFW.

Pentru început această aplicație trebuie instalată din mediul grafic sau din terminal.

Instalare

1. Instalare din managerul de programe Sisyphus

Se merge la „Meniu – Unelte de sistem – Sisyphus GUI”.
După ce dați un clic pe aplicație să o deschideți, vă va apărea o mică fereastră unde trebuie să introduceți parola de administrator (root) și numai după aceea se va deschide managerul de aplicații.

În căsuța de căutare scrieți ufw și ufw-frontends, când apare aplicația o selectați după care dați un clic pe butonul „Install package”, care este primul din dreapta.

2. Instalare din terminal

Se pornește terminalul de la „Meniu – Unelte de sistem – QTerminal”.

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să te autentifici ca și administrator (root) după care introduci comenziile pentru instalarea antivirusului.

$ su
# sisyphus install ufw ufw-frontends

Configurare

1. Activare firewall-ului UFW
Pentru ca firewall-ul UFW să pornească automat și să își facă treaba cum trebuie, el trebuie activat folosind următoarele comenzii:

# rc-update add ufw boot
# /etc/init.d/ufw start

După ce ai rulat comenzile de mai sus, trebuie să verifici starea programului, dacă este activ sau nu, rulând comanda:

ufw status

2. Configurare minimă

2.1 Pentru a configura din mediul grafic se merge la „Meniu – Preferințe – Firewall Manager”.
Se deschide fereastra pentru autentificarea ca administrator (root) după care apare aplicația Uncomplicated Firewall (UFW).

Pentru un minim de protecție recomand următoarele setări; Se merge la „Edit – Preferences” și în fereastra apărut configurați setările:

Firewall logging: Medium
Default incoming policy: Reject
Default outgongin policy: Allow 

2.2 O configurare minimă din terminal va dezactiva toate în mod implicit, dar va permite orice protocol din interiorul unui LAN 192.168.0.1-192.168.0.255 și mai permite traficul de clientul de torrent și conectarea prin SSH.

# ufw default deny
# ufw allow from 192.168.0.0/24
# ufw allow qBittorent
# ufw allow SSH

 

Mai multe detalii puteți citi aici:
https://wiki.archlinux.org/index.php/Uncomplicated_Firewall
https://www.tecmint.com/how-to-install-and-configure-ufw-firewall/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *